-1 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024

Avem candidaţi!

16 candidaţi au intrat în competiţia pentru fotoliul de primar al Craiovei, în timp ce pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj se luptă 14 persoane. Acesta este bilanţul final făcut de biroul electoral judeţene şi de circumscripţie după expirarea termenului de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale.

Listele de candidaturi pentru alegerile locale din 1 iunie au fost definitivate ieri, după ce biroul electoral judeţean şi cel de circumscripţie au finalizat verificarea dosarelor depuse. Spre exasperarea membrilor acestor birouri din Craiova, unele partide politice din Dolj au aşteptat până în ultima clipă depunerea candidaturilor pentru alegerile locale. În condiţiile în care termenul-limită a fost marţi, la ora 24.00, la Biroul Electoral Judeţean, zece partide au avut ca oră de depunere a candidaturilor 23.50. La Biroul de Circumscripţie din Craiova, trei formaţiuni politice şi-au înscris candidaţii după ora 23.55. De altfel, deşi BEJ şi BEC au primit ieri toată ziua dosare de candidatură, spre seară, la uşa celor două instituţii se formase deja coadă.

Prin cele mai mari emoţii au trecut pedeliştii, care au fost făcut cale întoarsă la partid cu dosarele în braţe pentru deficienţe în acte. Potrivit preşedintelui BEJ, Lucian Mihai-Zamfir, atât candidatul pentru preşedinţia CJ, Radu Berceanu, cât şi câţiva dintre candidaţii la consiliul judeţean aveau depuse la dosar declaraţii de avere şi interese în copie xerox, nu în original, aşa cum prevede legea, aceeaşi problemă fiind întâmpinată şi de Cornel Boiangiu, candidatul Partidului Forţa Civică la preşedinţia CJ.

 

Nicola, candidatul universal

 

Să vorbim acum şi despre candidaţi. Veţi descoperi, probabil, în listele pe care le vom reda mai jos nume şi partide de care auziţi doar o dată la patru ani, dar şi nume des vehiculate în ultima vreme. Competiţia pentru Primăria Craiovei se anunţă acerbă fie şi pentru faptul că în cursă s-au înscris 16 candidaţi. Regăsim în listă două femei, dar şi multe semne de întrebare. Spre exemplu, candidatul Partidului Renaşterea României, Marius Nicola, intră în competiţie în acelaşi timp pentru toate funcţiile puse la bătaie la municipiu şi judeţ. El s-a trecut pe listă pentru funcţia de primar al Craiovei, pentru cea de consilier municipal, pentru preşedinţia CJ Dolj şi pentru o funcţie de consilier judeţean. În ceea ce priveşte competiţia pentru şefia consiliului judeţean, s-au înscris în cursă 14 candidaţi. La consiliul local, craiovenii vor avea de ales din 25 de partide care au depus liste de candidaţi, în timp ce la CJ doljenii vor pune ştampila pe unul dintre cele 16 formaţiuni politice înscrise în competiţie.

 

Şerbănoiu a cerut retragerea candidatului de la primărie

 

Altă problemă dezbătută ieri de membrii BEC a fost aceea a cererii formulate de Dilly Şerbănoiu, preşedintele PSD-Constantin Titel Petrescu, prin care dorea retragerea candidatului propus de formaţiune pentru Primăria Craiovei, Ionuţ Dascălu. Până la închiderea ediţiei, BEC din municipiul Craiova nu formulase încă hotărârea de soluţionare a cererii lui Dilly Şerbănoiu.

 

Rocadă pedelistă la CJ

 

Pedeliştii au făcut ieri publice listele depuse pentru funcţiile de consilieri judeţeni, care nu au rezervat nici un fel de surprize. În timp ce, la CLM Craiova, pe primul loc a fost trecut primarul Antonie Solomon şi pe locul doi – candidatul la preşedinţia CJ, Radu Berceanu, pe listele de la CJ, pedeliştii au operat o rocadă, cu Berceanu pe primul loc şi Solomon pe doi. Pe locul trei a fost trecută deputata Diana Buşoi, pe patru – actualul senator Gelu Vişan, iar pe cinci – vicele de la CJ, Constantin Dascălu, membru sau „simpatizant“ în PD-L Dolj, nu ştim exact.

Achiziţia recentă de la PNL, Costel Iancu, a fost trecută pe locul şapte în lista PD-L. Radu Berceanu a declarat ieri că PD-L mizează la CJ pe „undeva spre jumătate“ din cele 37 de posturi. „Dacă o fi cu noroc, or să fie 19 (numărul de consilieri care asigură majoritatea în CJ – n.r.), dacă nu, 17-18“, a spus ieri Berceanu.

Candidaţi pentru funcţia de primar al Craiovei

1. Băducă Constantin (PRM)

2. Botea Daniel (PNŢCD)

3. Chiriţă Ion (Partidul Republican)

4. Copăcescu Ştefăniţă-Cosmin (Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale)

5. Dumitrescu Emil (Partidul Forţa Civică)

6. Groza Ion (PNL)

7. Leoacă Aurelia (UPSC)

8. Marcu Mihai (Partidul României Europene)

9. Mirescu Lucian (Partidul Verde)

10. Nedelescu Gheorghe (PSD)

11. Nicola Marius (Partidul Renaşterea României)

12. Simion Constandin Claudius (Partidul Socialist Român)

13. Solomon Antonie (PD-L)

14. Stancu Mihai (PC)

15. Şerbănoiu Elena (PNG-CD)

16. Tudor Marian (Partidul Alianţa Socialistă)

 

Candidaţi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj

 

1. Berceanu Radu (PD-L)

2. Boiangiu Cornel (Partidul Forţa Civică)

3. Cotarcea Dragoş (PC)

4. Cucu Claudiu (UPSC)

5. Ionescu Gabriel (PNŢCD)

6. Mitriţă Constantin (PRM)

7. Nicola Marius (Partidul Renaşterea României)

8. Odolbaşa Victor (PNG-CD)

9. Oprea Ovidiu Mario (PNL)

10. Prioteasa Ion (PSD)

11. Simion Ion Ştefan (Partidul României Europene)

12. Şerbănoiu Dilly Constantin (PSD-Constantin Titel Petrescu)

13. Rotariu Dan (Partidul Alianţa Socialistă)

14. Vladu Doru (Partidul Verde)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

40 COMENTARII